Asumarea responsabilitatii
Acum cativa ani, un cuplu s-a mutat intr-un cartier unde majoritatea familiilor erau oameni cu avere si influenta. Era un cuplu prietenos si dornic sa-si construiasca un loc al lor.Dar..
Intr-o seara au participat la un dineu. Conversatia a virat spre noul predicator de culoare care urma sa soseasca in oras si sa devina preot rezident al unei congregatii alcatuite in mare majoritate de albi. Atat gazdele, cat si invitatii erau scandalizati, iar tonul inversunat al comentariilor lua amploare.
Cuplul pastra tacerea. Voiau sa fie acceptati, sa faca parte din noua comunitate. In fond, nimeni nu le ceruse parerea. Nu erau obligati sa spuna nimic, nu-i asa?
Si totusi, au spus. Erau oameni integri si curajosi. Au schimbat cateva priviri intre ei si s-au ridicat in picioare.
-Nu suntem suparati, au incercat sa explice. Va apreciem foarte mult. Dar nu ne fface nicio placere sa asistam la toata aceasta demonstratie de ura, asa ca trebuie sa plecam.
Deloc neasteptat, dupa o tacere socata si o perioada de iritare, invitatii care luasera parte la petrecere au inceput sa simta un respect profund fata de noii veniti. Chiar daca cei doi nu au schimbat prejudecatile oamenilor, cel putin isi exprimasera public opinia, iar opinia lor a fost respectata.
Urmarind educatia pe care o dau sovieticii copiilor am realizat ca, in ciuda obligatiei de a fi ascultatori, celor mici le raman putine alegeri de facut, alegeri probabil, nesemnificative. Statul face totul pentru ei.
La noi se critica des faptul ca atat acasa, cat si la scoala, copiilor nostri li se da prea mult ocazia de a decide singuri, de a face propriile alegeri, ca li se acorda prea multa libertate inainte de a fi pregatiti sa-i faca fata si, prin urmare, devine un chin, atat pentru ei insisi, cats i pentru cei din jurul lor.
Acum cativa ani, un cuplu s-a mutat intr-un cartier unde majoritatea familiilor erau oameni cu avere si influenta. Era un cuplu prietenos si dornic sa-si construiasca un loc al lor.Dar..
Intr-o seara au participat la un dineu. Conversatia a virat spre noul predicator de culoare care urma sa soseasca in oras si sa devina preot rezident al unei congregatii alcatuite in mare majoritate de albi. Atat gazdele, cat si invitatii erau scandalizati, iar tonul inversunat al comentariilor lua amploare.
Cuplul pastra tacerea. Voiau sa fie acceptati, sa faca parte din noua comunitate. In fond, nimeni nu le ceruse parerea. Nu erau obligati sa spuna nimic, nu-i asa?
Si totusi, au spus. Erau oameni integri si curajosi. Au schimbat cateva priviri intre ei si s-au ridicat in picioare.
-Nu suntem suparati, au incercat sa explice. Va apreciem foarte mult. Dar nu ne fface nicio placere sa asistam la toata aceasta demonstratie de ura, asa ca trebuie sa plecam.
Deloc neasteptat, dupa o tacere socata si o perioada de iritare, invitatii care luasera parte la petrecere au inceput sa simta un respect profund fata de noii veniti. Chiar daca cei doi nu au schimbat prejudecatile oamenilor, cel putin isi exprimasera public opinia, iar opinia lor a fost respectata.
Urmarind educatia pe care o dau sovieticii copiilor am realizat ca, in ciuda obligatiei de a fi ascultatori, celor mici le raman putine alegeri de facut, alegeri probabil, nesemnificative. Statul face totul pentru ei.
La noi se critica des faptul ca atat acasa, cat si la scoala, copiilor nostri li se da prea mult ocazia de a decide singuri, de a face propriile alegeri, ca li se acorda prea multa libertate inainte de a fi pregatiti sa-i faca fata si, prin urmare, devine un chin, atat pentru ei insisi, cats i pentru cei din jurul lor.
